Eternă recunoștință, dragă soră Ana!

Dragă soră, 

Sper că ai ajuns cu bine acasă și că ai reușit să dormi și să te odihnești. 

Îți mulțumesc din suflet pentru că ai avut grijă de mama noastră așa de drăgăstos.  

Îți mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faci, pentru generozitate, pentru grijă, pentru înțelegere și pentru frumusețea sufletească.

Cu tine, mama noastră o domnește. Toate mofturile i le faci, și ea, mama noastră – chiar dacă nu ar spune sau nu ar admite niciodată – îți este recunoscătoare.

I-a plâns sufletul când ai plecat acasă. A zis că și le-a ascuns, ca să nu te facă și pe tine să plângi. Că, știi, plânsul este contagios. Și-odată ce-ncepe unul, toți de la noi din familie încep să smiorcăie și să se umple de muci. Bine măcar că nu bocim pe cuvinte... Ce jale ar fi! Mamă, mamă!

Îmi curg mucii, deci exist. Știu că nu-ți place fraza asta, dar n-ai cum să zici altfel. Este purul adevăr. Curat murdar.

Știai că „Îmi curg mucii, deci exist” e numele celei mai populare poezii pe care am compus-o, nu? Nu e o capodoperă literară, dar e de râs. Și de râs avem mereu foarte multă nevoie.

Ți-ai lăsat casa ta în Zărnești și te-ai întors în satul natal și anul acesta (2021), în casa nouă a mamei, ca să te îngrijești de ea, că nu poate, sărmana, să stea singură la 86 de ani.

Ai avut grijă și de tata, și de mama – de amândoi odată – atât de mult, mult timp. Și cât de greu a fost fără apă și baie în casă... Cât chin, câtă suferință, câte neajunsuri și-atâta muncă...

Să-ți lași viața proprie și să mergi să te-ngrijești de părinți, e un sacrificiu imens, ce mulți nici nu-și imaginează. Și facem asta, cu rândul, de foarte mulți ani.

Tu ai luat-o pe draga noastră mamă și-acasă la tine, după ce s-a stins dragul nostru tată, că nu era altă soluție. Și-a fost greu... foarte greu pentru amândouă, că mama noastră n-a locuit niciodată la bloc. Și-atâtea lucruri a trebuit să explici și ea să-nvețe... Atâtea lucruri au trebuit să fie altfel decât de obicei pentru amândouă...

Cine nu-și dă seama sau nu vrea să-ți dea credit pentru cât de mult te-ai implicat și te implici, ori cât de greu ți-a fost, e un om rău.



Dragă soră, poate nu ți-am spus niciodată – că noi, ăștia din familia Gherghel, suntem timizi cu exprimarea deschisă ori afișarea fățișă a sentimentelor candide – dar ți-o spun acum: Te iubesc, dragă soră!

Nu te iubesc numai pentru că-mi ești soră și „sângele apă nu se face”, ci te iubesc pentru că ești bună, frumoasă, cinstită, gentilă , binevoitoare, săritoare și mereu zâmbitoare, chiar dacă totul te doare-n corp și suflet.

Am scris și-n „14 nuanțe de roșu”, tu pentru mine ai fost mereu ca o zână. 

Erai deja măritată când m-am născut eu. Ba chiar aveai un bebe și tu, pe Eusebiu. N-am crescut cu tine-n casă, dar am crescut cu pachetele pe care le trimiteai, pline de fel de fel de bunătățuri*. 

Eu nu „eram” cu dulciurile și nici cu dulceața în general, dar dulceața de zmeură era irezistibilă pentru mine. Cea mai bună dulceață pe care am mâncat-o vreodată. De fiecare dată în care văd zmeură, gândul îmi fuge la tine și la dulceața pe care-o trimiteai în fiecare pachet. Ce delicatesă...

Când vedeam un plic în poartă, știam că-i de la tine. Îmi bătea inima să-mi sară din piept de nerăbdare s-o citesc, să văd ce face „zâna bună”. Dar nu-l deschideam până nu ne adunam toți în acasă, în special părinții noștri.

Pe ghicite citeam, c-o iotă nu-nțelegeam din scrisul acela hieroglific.

Aveai o viață foarte plină, 3 copiii de îngrijit, serviciu, casă, soț, împletit etc. Dar tu găseai mereu timp să ne scrii. Și-o făceai repede, printre secunde... 

Cum să scrii frumos? Când? 

Să-mi vezi mie scrisul... mai rău ca cu picioarele. Ca cu picioarele de rață, de fapt!

Și când veneai în vizită, erai o apariție eterică. Atât de elegantă... cu părul lung, creț și zâmbind cu gura până la urechi la toată lumea. Te opreai și vorbeai cu toți, că-i cunoșteai sau nu, tu-i salutai și schimbai câteva cuvinte cu oricine voia să stea la taclale.

Era și este imposibil să nu fii iubită de toți.

Ai împletit și croșetat așa de mult... și te dureau mâinile, degetele de la andrele și croșet și tot ai făcut tuturor seturi de lansetă și haine lungi... ce frumuseți și câtă muncă la ele!

Ai și ai avut mereu un cuvânt bun de spus oricui. Ții frații uniți – c-așa trebuie să fie frații care au părinți de îngrijit – și-ncerci să-i îmbunezi pe toți care sunt supărați.

Plătești slujbe pentru cei ce nu mai sunt printre oameni, faci praznice și dai mult de pomană în onoarea lor.

Ești un om darnic și milostiv. 

Orice om care te cunoaște spune asta.



Dragă soră, te rog să mă ierți pentru că-mi pierd răbdarea câteodată. N-oi fi având copii și bărbat, dar nu sunt lipsită de griji și probleme.

Te rog să mă ierți și pentru că nu-ți urez „La mulți ani” când trebuie, de onomastică sau chiar de ziua ta. Nu am minte pentru date și astfel de lucruri lumești. Eu nu sunt ca tine, n-am un carnețel cu toate aceste date. Mi-aș putea face unul, adică mi-am făcut de mai multe ori, dar le-am rătăcit printre povești. 

Mintea mea e mereu altundeva, într-un univers paralel, unde toată lumea-i bună, unde frații se sprijină și nu se vorbesc de rău. 

Iartă-mă și pentru că nu țin legătura cu copiii tăi, nepoții mei. Îi iubesc pe toți și mă informez despre cum le merge, mă rog pentru ei, mă doare inima când le este greu și mă bucur când le este bine, chiar dacă nu spun. Știi cum sunt eu... Printre povești, nu oameni. Povești ce urlă să fie scrise.

Iartă-mă pentru tot ce spun ori fac și te supără, fără ca eu să știu. 

Mi-aș dori să crezi că n-o fa dinadins. Nu ți-aș face rău niciodată. Nici ție, niciunuia dintre frații mei iubiți. Nu aș face rău niciunui om sau animal dinadins. Dimpotrivă. 

Frații trebuie să stea uniți, măcar cât sunt părinții în viață. 

Dacă nu, părinții au cel mai mult de suferit iar unii plătesc un preț prea mare. 


Draga mea soră, de ți-aș mulțumi de mii de ori, tot n-ar fi îndeajuns. Dar o fac încă o dată.

Îți mulțumesc pentru grija ce ai avut de mama noastră și anul acesta. 

Ți-ai făcut datoria morală cu mare dibăcie. 

Îți mulțumesc că ai scos-o la plimbare-n scaunul cu rotile – că nu mai poate să meargă departe, sărmana. 

Să vadă schimbarea satului în care a trăit toată viața (în afară de lunile, 8-9, în care ai luat-o cu tine, în Zărnești), a însemnat foarte mult pentru ea (mama). 

Nu ți-a fost deloc ușor, că drumurile nu sunt străzi. 

Un alt efort făcut exclusiv pentru mama noastră. 

Copil iubitor ca tine să aibă toate mamele și toți tații din lume. Părinții noștri au fost foarte norocoși să te aibă. 

Să dea Dumnezeu să ai parte de același tratament drăgăstos când o să ai tu nevoie, dar sperăm cu toții să nu ai, ci să fii în putere până la sfârșit. Universul să-ți întoarcă înapoi măcar o parte din binele pe care l-ai făcut și-l faci omenirii.

De-ar fi mai mulți oameni ca tine pe pământ, lumea ar fi mult mai frumoasă. 

Dumnezeu să te aibă mereu în pază și când existența ta pe-acest pământ va ajunge la final, să te ia la EL, în ceruri. 

Sacrificându-te să ai grijă de părinți cu-atâta dăruire, ți-ai rezervat locul în rai. 
Până atunci, mulți mulți ani să treacă, îți doresc să ai mereu pace și înțelegere, iubire și prețuire, sănătate și bucurii fără număr pe acest pământ.


Cu mult drag,

Cristina, sora ta cea mai mică



bunătățuri* = Este un cuvânt pe care-l folosesc că-mi place cum sună. Corect este: bunătăți